Informaţii

Programul de vizitare:
- Luni, ora 11.00;

- Marţi, ora 14.30;

- Miercuri şi Joi, orele: 9.30, 11.30 şi 15.30;

- Vineri, orele: 9.30 şi 11.30.





Vizitarea Senatului României se poate face în grupuri organizate de minim 5 și maxim 30 de persoane prin Centrul de Organizare și Promovare Evenimente.

Pe parcursul desfăşurării vizitelor, ghizii din cadrul Centrului de organizare şi promovare evenimente vor oferi informaţii cu privire la elementele arhitecturale ale spaţiilor Senatului dar şi cu privire la rolul, structura şi organizarea Senatului, activitatea legislativă şi controlul parlamentar, istoricul Senatului, precum şi alte informaţii de interes public, în funcţie de solicitările vizitatorilor.

Pe lângă sălile deschise în mod curent circuitului de vizitare, pot fi cuprinse în funcţie de activităţile desfăşurate în cadrul Senatului, Cabinetul Preşedintelui, Sala Constantin Brâncoveanu, sala Europa, precum și sala de plen.

Cei interesaţi de vizitare vor transmite cu minim 24 ore înainte de ziua vizitei tabelul cu persoanele care vor participa la vizită, cu datele de pe cartea de identitate sau paşaport şi numerele de înmatriculare al autoturismelor care solicită acces în curtea Palatului Parlamentului.

Pentru cetăţenii străini, listele se trimit cu minim 48 de ore înaintea vizitei pentru a se putea programa ghizii, vorbitori de limbi străine de circulaţie internaţională.

Solicitările pot fi trimise în scris pe adresa de e-mail Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza si la numărul de fax sau sunând la numerele de telefon din pagina de Contact sau folosind formularul din site-ul: www.cope.ro

Vizitele se pot efectua în toate spațiile Senatului sau doar parțial.

Grupurile de vizitatori vor fi preluate de la intrările  B3 parter, de către un ghid şi personal de la Biroul Afaceri Interne, în urma înregistrării lor şi a verificărilor efectuate de SPP.

Tipurile de trasee de vizitare pot fi modificate în funcție de sălile și spațiile disponibile pentru turiști, la un anumit moment al zilei.

Turul standard de vizitare cuprinde următorul traseu:

  • Intrarea B3 – acces;
  • Scara monumentală;
  • Sala Constantin Stere;
  • Sala Avram Iancu;
  • Holul Sălilor Constantin Stere şi Avram Iancu;
  • Sala de plen a Senatului (din lojă), (cu specifacare în solicitare);
  • Foaierul Sălii de plen a Senatului;
  • Coborâre pe scara în spirală până la parter – corpul E3;
  • Ieşire prin punctul B3.


Turul extra de vizitare cuprinde următorul traseu:

  • Intrarea B3 - acces;
  • Scara monumentală;
  • Sala Constantin Brâncoveanu, cu aprobare;
  • Sala Dimitrie Cantemir, cu aprobare;
  • Sala Constantin Stere;
  • Sala Avram Iancu;
  • Holul Sălilor Constantin Stere şi Avram Iancu;
  • Sala de plen a Senatului (din lojă), cu aprobare;
  • Foaierul Sălii de plen a Senatului;
  • Sala Europa – Biblioteca Senatului;
  • Coborâre pe scara în spirală până la subsol - corpul E3;
  • Retur iesire către B3.

 

Tipurile de trasee de vizitare pot fi modificateîn funcție de sălile și spațiile disponibile pentru turiști, la un anumit moment al zilei.